Medal of Honor: Airborne

 :: Jocuri ::   :: Games 2007

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

20082010

Mesaj 

Medal of Honor: Airborne






PC, PS3, PS2, X-Box

Developer : EA Games
Publisher: EA
Ofertant: Best Distribution
Gen: FPS
Platforma : PC, PS2, PS3, Xbox 360, Xbox
Data lansarii: 2007-09-05

„Dacă ai curaj să sari, o să ai curaj şi să lupţi”

Pentru a sintetiza ce a însemnat în al Doilea Război Mondial să fii într-o divizie de paraşutişti, o să vă povestesc un pic în ce consta genul acesta de experienţă. Să luăm ca exemplu Divizia 82 Aeropurtată americană, care reprezintă de fapt şi modelul după care s-a luat MOHA. Erau consideraţi complet nebuni, deoarece antrenamentele erau minimale şi erau aruncaţi din avioane în spatele liniilor frontului, în mijlocul grupurilor de inamici, unde nu primeau aproape niciun fel de suport. Mureau extrem de mulţi în astfel de incursiuni, însă istoria a dovedit că au fost extrem de eficienţi. Mai exact, nebunia şi disperarea îi făceau atât de decişi, deoarece nu exista pentru ei conceptul de retragere. În cei trei ani cât a fost folosită în război, Divizia 82 Aeropurtată nu a ratat nicio misiune şi niciun obiectiv cucerit de ei nu a fost luat înapoi de inamic. Spre sfârşitul războiului, paraşutiştii au intrat în rândul diviziilor de elită, lucru care s-a păstrat, evident, până astăzi.

În spatele frontului

Paraşutiştii au fost şi sunt folosiţi pentru a anihila obiective aflate în spatele frontului, cu scop tactic. Necesitatea acestor acţiuni era evidentă, deoarece era vorba, spre exemplu, despre pregătirea terenului pentru o invazie prin diminuarea potenţialului defensiv în acea zonă. Şansele de reuşită ale unei asemenea acţiuni depindeau de numărul lor de aceea se paraşutau cu miile. Culmea a reprezentat-o Operaţiunea Varsity din 24 martie 1945, când 1700 de avioane transportoare au paraşutat peste 30.000 de combatanţi într-o operaţiune ce avea ca scop trecerea Rinului spre Berlin. Mulţi nici nu au avut ocazia să se paraşuteze pentru că a intra în inima teritoriului inamicului însemna să treci peste baraje antiaeriene şi să scapi de atacurile avioanelor de vânătoare. De aceea, raportat la numărul celor care participau la astfel de acţiuni, pierderile erau enorme. Asta fără a ţine cont de faptul că mulţi se trezeau la zeci de mile depărtare de obiectiv, unde erau de obicei ucişi şi/sau capturaţi. Însă raportat la pagubele pe care le produceau, nu cred că a existat vreo divizie a armatei aliaţilor care să facă mai rău Axei decât paraşutiştii. Medal of Honor: Airborne preia principalele ofensive la care a participat Divizia 82 Aeropurtată americană şi le transpune în şapte misiuni mari şi late (mai puţin cea din tutorial). În cazul în care mai aruncaţi un ochi pe Discovery, e vorba de operaţiunile din Italia care au deschis drumul spre Roma, Husky şi Avalanche, de cea pregătitoare pentru invazia din Normandia, Operaţiunea Neptune, de cea din Olanda, Market Garden (operaţiune în sine de succes, dar umbrită de insuccesul planului Generalului Montgomery de a folosi Olanda ca punct de plecare spre Germania) şi ultimele două, Operaţiunea Varsity şi Der Flakturm, care reaminteşte de distrugerea turnului cu antiaeriene din oraşul Hamburg (cred, pentru că nu sunt sigur de informaţia asta). Acum, să nu vă închipuiţi că veţi avea nevoie de 15 ore pentru a trece prin aceste misiuni. Aş zice mai repede între cinci şi opt ore de joc, în funcţie de cât sunteţi de eficienţi. Doare că jocul este atât de scurt. Când să-ţi intri în fine în mână, se termină. Însă, după cum vom vedea, producătorii au ţinut să creeze un anumit grad de rejucabilitate pentru a compensa timpul de joc. Dacă au reuşit… depinde de cât de „grinderi” sunteţi.

Travers, rupe-i!

Acţiunea jocului îl are ca protagonist pe Boyd Travers, Private First Class şi ulterior caporal în Divizia 82 Aeropurtată americană. În pielea lui vă veţi înghesui atunci când o să vă paraşutaţi prima dată într-o bază de antrenament din Tunisia. Veţi învăţa cum se controlează o paraşută şi veţi constata că producătorii nu au pierdut prea mult timp cu acest aspect. E simplu şi la obiect. În plus de asta, dacă aterizezi în cap, nu păţeşti nimic altceva decât că pierzi vreme. Acum, poate mulţi dintre voi se aşteaptă ca jocul să se concentreze mai mult pe aspectul de „aeropurtat”, dar nu e cazul. La începutul fiecărei misiuni vei fi în avion şi vei aştepta lumina verde. Interesant este că în fiecare misiune se întâmplă ceva nasol cu avionul în care eşti. Ba mor toţi lângă tine, ba explodează un motor, ba e rănit un camarad care se opune vitejeşte atunci când i se spune să plece acasă. Ciudat, dar devine monoton pe la a patra misiune pentru că nu poţi avea o lansare normală. La ultima se rupe avionul în două şi eşti aspirat afară prin spate. Măcar asta e interesantă. Să nu credeţi că are vreo importanţă cum săriţi. Iar la aterizare, dacă picaţi cum trebuie, vă repliaţi mai rapid, ceea ce poate fi foarte folositor dacă vă treziţi în faţa unei mitraliere. În plus, ori de câte ori muriţi, veţi fi reparaşutaţi. Motivul este că producătorii au amplasat pe fiecare hartă nişte ţinte, care contribuie major la impresia artistică. Adică cinci locaţii unde, dacă aterizaţi, primiţi skill-point-uri pe care le arătaţi prietenilor. Locaţiile acestea sunt fie turnuri înguste, fie în case prin ferestre, fie locaţii strategice ca de exemplu în ceafa unui amplasament de mitralieră. Oricum, skill-point-urile vă aduc de obicei o reparaşutare. Cea mai originală mi s-a părut una în care trebuia să ajung în faţa a doi sniperi inamici. Să nu credeţi că ăia stau şi aşteaptă să atingeţi pământul. Trag după voi în aer şi trag bine. Probabil şi acesta e motivul pentru care un paraşutist mort marchează locaţia. Dar cu arma potrivită în mână şi cu îndemânarea zecilor de shooter-e din trecut, câteva strafe-uri cu paraşuta şi două rafale de mitralieră vă lasă în viaţă.

Americanul şi arta

Uite, că mă gândeam la locaţii, nu se poate să nu îmi pară rău de situl acela arheologic de lângă Salermo, din operaţiunea Avalanche, unde după ce îl cureţi frumos de nazişti şi e linişte, trei avioane de vânătoare fac locul varză şi un templu de toată frumuseţea, cu o vechime de vreo 2000 de ani, e făcut una cu pământul. Şi da, cel puţin din punctul acesta de vedere, chiar şi naziştii au fost mai grijulii cu operele de artă. Dar ce să-i ceri unui popor vechi de 200 de ani… Poate asta au vrut să scoată în evidenţă, anume faptul că nimic nu stă în calea tăvălugului imperialist american (ce comunist sună). Oricum, ca să revenim la locaţii, aş vrea să spun că acurateţea este mare şi că producătorii au folosit fotografii aeriene şi nu numai ale zonelor disputate, dar nu ştiu. Cert este că arată superb, sunt lucrate în cel mai mic amănunt, motiv pentru care acordăm o bilă albă level designerilor. Trebuia să o spun măcar o dată. O să revin la ideea asta ceva mai târziu. Acum, designul artistic şi divers se simte în joc la toate nivelurile. Personajele sunt bine gândite, au expresii faciale, lip-sinc şi emoţii. Urlă destul de puţin şi cam acelaşi lucru de fiecare dată. Dar între ruinele acelea sună divin aproape. Arta cea mai mare constă însă în combat şi libertatea sa. Din cauză că intraţi pe câmpul de luptă de sus, producătorii au trebuit să facă un compromis în ce priveşte libertatea de mişcare pe hartă. În general, fiecare misiune are mai multe obiective. Unele sunt active încă de la început şi alegeţi voi în ce ordine şi mod să le faceţi. Ulterior, dacă le terminaţi pe acestea, mai primiţi unele bonus care însumează dificultatea celorlalte două sau trei. Fiecare hartă are cel puţin un loc în care un sniper să poată avea o panoramă superbă, motiv pentru care am descoperit că misiunile decurg foarte frumos şi în linişte, chiar artistic, dacă stai sus şi departe şi ai o lunetă pe puşcă. Pe de altă parte, dacă intri ca viţelul între inamici şi dacă supravieţuieşti experienţei bovine, vei descoperi că nu se mai spawn-ează atât de mulţi ca atunci când stai liniştit la jumătate de kilometru. Aşadar, există un echilibru şi depinde de voi cum vreţi să jucaţi. Am fost un fel de voievod al acoperişurilor, pe care le-am folosit din plin pentru a găsi şi folosi poziţii potrivite. Totuşi, după ce aproape am terminat jocul şi pe expert, mi-am dat seama că libertatea asta a venit totuşi cu un preţ, şi anume AI-ul inamicilor. În opinia mea, sunt absolut jenanţi. Da, trag bine, prea bine, însă sunt extrem de dezorientaţi în majoritatea timpului. De multe ori se „defectează” şi ajung să alerge după modele random, ca nişte găini turbate, fără sens, trag în toate părţile şi trebuie să-i împuşti. Poate e presiunea psihologică, cine ştie. De cealaltă parte, AI-ul colegilor de detaşament este unul de turmă. Hai Travers, du-te Travers, fă Travers etc. Trag aiurea şi 98% din damage rămâne pe umerii tăi. Mai mult decât atât, uneori avansarea lor nu depinde de inamicii din faţă, dacă sunt sau nu sunt, ci de tine, de parcă ai fi tatăl lor. Asta doare atunci când îţi place să snipuieşti.

Planul de dezvoltare

Acum, ceea ce a fost introdus nou în Airborne este sistemul de experienţă. Cu cât foloseşti mai mult o armă, cu atât dobândeşti mai multă experienţă. De asemenea, depinde şi cum o foloseşti. La headshot-uri sau când omori rapid 3-5 inamici, experienţa dobândită se dublează sau triplează. Pe armă e figurat acest lucru cu o altă culoare. Când arma se umple, faci level up pe ea şi primeşti un upgrade. Acest upgrade poate fi un amortizor de recul, un încărcător mai şmecher, cartuşe mai bune, lunete, baionete, grenade inteligente, lasere, plasmă (ehehehehe) etc. Încă nu am înţeles de ce pentru sniper gun primeşti un aruncător de grenade în locul unui stabilizator de mişcare. Aha, ţi se dă voie să-ţi ţii respiraţia, poate de aia. Oricum, aveţi o grămadă de arme şi veţi face misiunile de o sută de ori până când o să fiţi de level 3 pe toate. Baftă, că io nu am răbdare… sau, ah era să uit, la fel funcţionează şi atunci când jucaţi online (aici urma să fac cu ochiul, dar încă nu avem Levelessenger). Asta nu e tot. Fiecare misiune o veţi termina cu un rating, în funcţie de rata voastră de supravieţuire, de cea a colegilor şi în special în funcţie de numărul de gloanţe pe care le-aţi folosit, cu ce scop şi dacă da, unde le-aţi depozitat (cap, torso, membre sau mediul înconjurător). Dacă mergeţi bine, cele câteva medalii care vă sunt fluturate prin faţa ochilor s-ar putea să poposească pe piepturile voastre vânjoase sau doar proeminente, pline de păr sau puf, în funcţie de tot felul de parametri personali. Evident, în single player nu prea au valoare, dar „ze uberness”-ul online este important chiar şi pentru cei mai puţin frustraţi dintre noi. Şi nu veţi putea juca online decât cu versiunea aia pe bani, care de obicei nu se cumpără de la piaţă. Nici măcar în LAN… Lasă că ştiu eu la ce vă gândeaţi… All Seeing Eye, Kazaa, Hamachi sau altele… Aşa că faceţi voi un raid la părinţi, rude, soţii sau bancă şi puneţi mâna pe loot cu care apoi le puteţi face programatorilor de la EA viaţa mai uşoară. Io zic că merită.

După război…

… e nasol în general. Bucuria generală nu compensează golul din stomac. Aşa că să vorbim de lucruri mai frumoase, ca de exemplu engine-ul grafic. Pe acesta l-aţi mai văzut chiar şi la televizor. E Unreal 3, engine care este folosit cu mult, mult succes în jocul de faţă. Chiar nu am ce comenta. Jocul arată superb, dat fiind faptul că nu-l jucaţi pe cine ştie ce râşniţă, ca de exemplu calculatorul de 100 de dolari care de fapt e de 150 şi la noi a ajuns la 200 (sper că glumesc). O idee bună, dar nu e cazul pentru ea într-o ţară în care dai 200 de dolari pe trei ciocolate şi un salam la supermaket. Noi dăm banul pe sisteme de la 500 de euro în sus, chiar dacă trebuie să garantăm cu casa ca să-i facem rost. Oricum, pe o placă video de la GeForce 6600GT în sus ar trebui să-l adaptaţi să meargă decent. Recomandabile sunt Windows Vista şi o placă video DirectX 10 ca să vă umeziţi pantalonii de calitatea shader-elor şi a perspectivei. Eu nu m-am avântat până acolo, mai ales pentru că momentan celelalte două perechi de blugi sunt la spălat. Ca voci, se vorbeşte puţin şi acelaşi lucru, tiparele filmelor de război americane fiind urmărite cu acurateţe. Nimic special. Aşadar, nu trebuie să ştiţi prea multă engleză. Mai departe… cam asta e. Ar mai fi una, două de zis, dar timpul dedicat emisiunii noastre a luat sfârşit. Nu pot garanta că va mai apărea vreuna.

Autor: Locke


Medal of Honor: Airborne min requirements:
Windows XP SP2 or Windows Vista

Processor:
For Windows XP: 2.8 GHz Intel Pentium 4 or AMD Athlon XP 2800+
For Windows Vista: 3.0 GHz Intel Pentium 4 or AMD Athlon 64 3800+
Memory: 1 GB RAM
Video Card: NVIDIA Geforce 6600GT or ATI Radeon X1300PRO with Pixel Shader 3

trailer:


sursa:Level

vpgames
Administrator
Administrator

Puncte : 2002692
Data de inscriere : 17/08/2010
Localizare : Bucuresti

http://www.vpgames.topicboard.net

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: Excite BookmarksDiggRedditDel.icio.usGoogleLiveSlashdotNetscapeTechnoratiStumbleUponNewsvineFurlYahooSmarking

 :: Jocuri ::   :: Games 2007

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum